Ministrul Finanțelor vrea audit al Curții de Conturi pe bugetul lui Cioloș și merge la Cotroceni cu „un concept de proiecție bugetară”

Ministrul Finanțelor vrea audit al Curții de Conturi pe bugetul lui Cioloș și merge la Cotroceni cu „un concept de proiecție bugetară
Publicat: 10/01/2017, 13:18
Actualizat: 10/05/2018, 21:55

„Mâine, la ora 15:00 ne întâlnim cu președintele, premierul are întâlnire cu președintele. Voi fi și eu acolo. Până mâine la ora 15:00, ne vom strădui să avem foarte bine conturate toate argumentele care să demonstreze că proiecția noastră atât pe venituri, cât și pe cheltuieli și mai ales viziunea privind indicatorii macro-economici sunt corecte și vom adopta o proiecție bugetară sustenabilă, cu încadrarea în deficitul bugetar de 3%, fără doar și poate”, a declarat ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan, întrebat dacă a pregătit deja un raport cu explicare măsurilor așa cum președintele a cerut.

Viorel Ștefan a afirmat că va merge la Cotrocenu cu un concept privind proiecția bugetară și că legea bugetului ar putea ajunge în Parlament la sfârșitul lunii ianuarie.

„La Cotroceni mergem cu un concept în legătură cu proiecția bugetară. Lucrăm intens la proiectul de buget și va fi prezentat în Parlament sperăm (…) la sfârșitul acestei luni”, a spus Ștefan.

Întrebat dacă îngrijorările președintelui sunt justificate, ministrul de Finanțe a spus că și social-democrații sunt îngrijorați și asta determină un comportament responsabil în rândul acestora, afirmând că vor să propună un nou concept de construcție bugetară.

„Și noi suntem îngrijorați, pentru că îngrijorările ar putea să determine un comportament responsabil din partea tuturor. Suntem îngrijorați pentru că trebuie să avem niște acțiuni ferme, să venim cu un nou concept de proiectare a bugetului – contrucție bugetară pe proiecte și programe. Nu vrem să mai upgradăm bugetul la rezultatul istoric și vrem să scanăm toți ordonatorii, să resetăm toată structura de cheltuieli pe toți ordonatorii și să arondăm fiecare unui program din portofoliul ordonatorului respectiv”, a răspuns Ștefan, întrebat dacă îngrijorările președintelui legate de bugetul de stat sunt justificate.

Potrivit ministrului de Finanțe, comisiile de specialitate și Curtea de Conturi vor verifica legalitatea și oportunitatea celor două rectificări bugetare făcute de Guvernul Cioloș.

„Față de proiecția inițială upgradată prin cele două rectificări bugetare, cea din august și cea din noiembrie, pe execuție se constată nerealizarea a 10 miliarde de lei la poziția de venituri. Chestiunea este foarte serioasă, dar pe de altă parte îmbracă un caracter tehnic, de aceea cred că examinarea în cadrul comisiilor de specialitate, odată cu pronunțarea asupra celor două ordonanțe de rectificare bugetară din cursul anului 2016, în condițiile de comisiile de specialitate pot beneficia și de asistența Curții de Conturi, este necesar un audit al Curții de Conturi pentru a verifica condițiile de legaliate și de oportunitate în care s-au făcut aceste rectificări”, a declarat ministrul de Finanțe.

Întrebat dacă rectificările bugetare făcute de Guvernul Cioloș au „iz penal”, Viorel Ștefan a afirmat că așteaptă auditul Curții de Conturi.

„Mai degrabă sunt tentat să spun că a fost un comportment politicianist. Atunci când ai o proiecție evidentă care îți arată o cădere de venituri să faci rectificări pe plus este greu de explicat altfel decât din interese politicianiste în perspectiva campaniei electorale”, a mai spus ministrul de Finanțe.

În schimb, Viorel Ștefan a refuzat să folosească sintagma „gaură în buget”.

„Nu am pronunțat cuvântul gaură, am spus că a fost o proiecție nerealistă a veniturilor bugetare, o supraestimare a veniturilor bugetare din rațiuni politicianiste. De aici mai departe va veni Curtea de Conturi și va identifica elementele de nelegalitate, de oportunitate, de comportament de bun gospodar”, a subliniat Ștefan.

Președintele Klaus Iohannis l-a invitat, miercuri, la Cotroceni pe premierul Sorin Grindeanu pentru a-i explica ce cuprinde bugetul pentru 2017. Șeful statului i-a cerut lui Grindeanu să vină însoțit de ministrul de Finanțe, Viorel Ștefan. Iohannis a transmis că se declară „foarte îngrijorat” de măsurile pe care actualul Cabinet are sarcina să le implementeze și că dorește să afle „direct” de la premier, într-o „întâlnire clarificatoare”, ce planuri are Executivul în ceea ce privește bugetul pe anul în curs.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×